Despre noi
Suntem prezenti pe Bizoo.ro din 2021!
Casa Florena este amplasata intr-o zona de oameni gospodari din statiunea Vatra Dornei, pe strada Petreni. Aici linistea, privelistea si natura fac casa buna impreuna.
Confortul este sporit din orice unghi ai privi. Poti ajunge in centrul orasului la pas domol, intr-o plimbare de un sfert de ora, sau cu masina in doar trei minute. Poti face drumetii usoare printre case, in timp ce inspiri aerul curat al muntelui, si te poti imprieteni cu veveritele Mariana din parcul central al statiunii. Mai ales daca iti faci un stoc bun de nuci, pe care le gasesti si la comerciantii din parc, nu doar la piata sau magazin.
Cat despre gazdele Casei Florena, avem doar cuvinte de apreciere pentru ca si-au dotat locatia la standardele secolului prezent, pentru ca oaspetii care se cazeaza aici sa aiba parte de o experienta relaxanta, in deplin confort.
Iata, deci, cu facilitati te intampina:
Conform clasificarii, Casa Florena are 3 margarete infloritoare pentru fiecare dintre cele 12 locuri de cazare cu care te intampina in cele 6 camere duble, matrimoniale. Din acest setup nu puteau lipsi baile proprii fiecarei camere, televizorul, internetul prin Wi-Fi gratuit si incalzirea corespunzatoare.
Ca facilitati, la interior oaspetii pot socializa si distra intr-un living prevazut cu o mica chicineta. La exterior, se pot bucura de terasa, de gradina si de nelipsitul foisor cu gratar, care abia asteapta sa fie incins la o hora de bucate ca in Bucovina.
Parcarea e si ea asigurata.
Iar pentru ca sederea sa fie una demna de cutia cu amintiri, trebuie sa stii ca esti foarte aproape de obiectivele turistice ale orasului: parcul cu veverite, Sentinela, Muzeul de Cinegetica si Stiintele Naturii, Muzeul Etnografic, Catedrala Sfanta Treime, Palatul Primariei, dar si alte cladiri monument istoric ce pastreaza arhitectura habsburgica sau se lupta sa-si puna straie noi, cum este si Cazinoul Vatra Dornei, aflat in plin proces de restaurare.
La toate acestea se adauga viata mai animata a orasului, resimtita mai ales vara si iarna, cand terasele sau restaurantele si bazele de tratament ale statiunii forfotesc in compania localnicilor si a vizitatorilor de pretutindeni.
Si pentru ca vii intr-o destinatie de ecoturism dintr-o zona montana, sa nu te mire ca activitatile in aer liber iau forma unor experiente de neuitat:
- plimbari calare sau cu sania trasa de cai in zona dealului Runc din Vatra Dornei si zona Dealu Negru - de la telescaun;
- plimbari cu barca pe raul Bistrita;
- ture cu tiroliana din centrul statiunii;
- schi alpin pe partiile Parc si Veverita din Vatra Dornei, poate si partia Dealu Negru -Telescaun - daca e noroc de zapada naturala din belsug.
- drumetii ghidate pe traseele din apropiere;
Noi te asteptam cu bratele deschise si cu povesti locale memorabile!